Comunitatea

Comunitatea Sfantu Gheorghe este un vechi si rustic sat de pescari, situat pe cel mai vechi brat al Dunarii – bratul Sfantu Gheorghe, aici traind in jur de 971 persoane in aproximativ 358 case.

Asezarea a fost atestata in documentele istorice din secolul 14, cand dezvoltarea economiei a favorizat cresterea rolului negustorilor italieni la gurile Dunarii. In acea perioada genovezii instituie un veritabil monopol in apele Marii Negre, facand comert cu pestele pescuit la gurile Dunarii. In hartile de epoca printre centrele economice puternice de pe teritoriul Dobrogei este mentionata si localitatea San Giorgio, Sfantu Gheorghe de astazi, cum apare pe harta genovezului Visconti, din anul 1318.
In a doua jumatate a secolului 18, razboaiele ruso-turce s-au desfasurat si la Gurile Dunarii, datorita dorintei Rusiei de a ocupa aceste teritorii. Luptele au distrus tinutul Dobrogei si provocat ruinarea economica a provinciei, iar populatia a fost decimata sau imprastiata.

Din spusele batranilor satul este format in parte din refugiati politici neoficial din Rusia de frica ostirii, pe timpul imparatesei Ecaterina cea Mare, iar locuitorii comunei sunt urmasi ai acestor refugiati. Colonizarea zonei cu populatie de origine slava s-a facut in mai multe etape. Primii refugiati au venit in urma bataliei de la Poltava din anul 1709, cand tarul Rusiei Petru cel Mare trece la represalii impotriva celor care au luptat pentru eliberarea Ucrainei. Al doilea val mare de refugiati ajung in zona dupa anul 1775 cand tarina Ecaterina a II-a desfiinteaza oastea ucraineana cu centrul la Zaporijie. Circa 8000 de locuitori ai acestei zone ajung in Delta Dunarii, asemanatoare ca peisaj si bogatie piscicola cu cea natala, a Niprului. Denumirea cazacilor zaporojeni este de haholi, iar limba vorbita este ucraineana amestecata cu multe cuvinte de diferite origini (romana, turca, greaca) in functie de populatiile cu care au intrat in contact.
Haholii sunt ortodocsi de rit vechi, ce respecta calendarul rusesc. Ucrainenii nu s-au amestecat cu lipovenii, desi limba si obiceiurile li se aseamana. Nici astazi haholilor nu le place sa fie confundati cu lipovenii.

Ocupatia principala a oamenilor din comunitate este pescuitul, ce le asigura hrana si reprezinta principala sursa de venit. Cresterea animalelor se face intr-un fel aparte in Delta Dunarii: animalele sunt lasate libere pe grinduri unde isi cauta hrana. Lipsa terenurilor agricole ii determina pe localnici sa pastreze in saivane doar animalele de tractiune si rar cate o cornuta, restul fiind aduse in gospodarii inaintea sacrificarii.
Recoltarea stufului reprezinta o ocupatie sezoniera a satenilor, pe care il folosesc in constructia caselor, saivanelor, gardurilor si acoperisurilor.

Turismul rural a cunoscut in ultimii ani o puternica dezvoltare, ce le aduce satenilor surse de venit suplimentare pe perioada verii. Turismul se practica atat in gospodariile localnicilor cat si in pensiuni amenajate. Toate casele asigura cazare si masa, aceasta bazindu-se in special pe preparate din peste.